January 19, 2025

Cu mare tristețe, ne luăm rămas bun: Jucătorul cheie al FC Dinamo București, Andrei Sin, anunță decesul………….

FC Dinamo București anunță că își schimbă logo-ul:

„Pe modelul marilor echipe ale fotbalului european, Juventus sau Manchester City, spre exemplu, Dinamo București are nevoie de o imagine nouă. Astfel, începând de astăzi, clubul nostru pornește o campanie de rebranding. Din sezonul următor, clubul va avea un nou logo, ales prin implicarea fanilor dinamoviști din țară și din străinătate, a fostelor glorii și, bineînțeles, a suporterilor înscriși în Programul “Doar Dinamo București” (DDB),” anunță clubul de fotbal.

Potrivit comunicatului, în perioada 20 aprilie 2022 – 5 mai 2022 vor fi concepute modele atât de agențiile partenere Dinamo București, cât și de cei mai talentați suporteri participanți la acest proces de rebranding.

Noul logo va conține culorile clubului (roșu-alb), identitatea vizuală a clubului (D, Dinamo, Dinamo 1948) și elemente de legătură cu istoria din 1948 până astăzi. Propunerile pot fi făcute în creion sau în programe precum Photoshop, Illustrator, Corel etc. Ele vor fi prelucrate de agențiile partenere într-o versiune finală sau pot fi direct stilizate. Cele mai interesante cinci modele propuse vor intra în faza a doua, unde vor fi evaluate de trei comisii formate din fostele glorii ale clubului, reprezentanții DDB și echipa de marketing a clubului.

Votul final va avea loc pe pagina oficială de Facebook a clubului, iar rezultatele vor fi anunțate pe 14 mai 2022, de ziua clubului, când Dinamo București va împlini 74 de ani.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *